Histerosonografia si rolul ei in infertilitate

555883_203194586450517_270559397_n

Ce este histerosonografia?

Histerosonografia este un procedeu minim invaziv, monitorizat ecografic, de testare a permeabilitatii trompelor uterine si evaluare a cavitatii uterine, folosind o solutie salina. Aceasta metoda de investigatie poate inlocui histerosalpingografia si substanta iodata de contrast, fiind o interventie mai putin traumatizanta pentru pacienta.

Cum se efectueaza histerosonografia?

Histerosonografia presupune introducerea transcervical, in cavitatea uterina, a unei sonde Foley. Aceasta are la capatul distal, un balonas care se va umfla pentru a bloca sonda intracavitar si pentru a preveni evacuarea solutiei saline in vagin, in timpul manevrei. Localizarea intrauterina a sondei si a balonasului se verifica ecografic. Urmatorul pas consta in introducerea prin aceasta sonda a solutiei saline, circa 10-20 ml. Substanta va ocupa intreaga cavitate uterina, destinzand-o si va trece prin ambele trompe, ajungand in final periovarian bilateral, in fosele iliace si in fundul de sac Douglas. La finalul manevrei, balonasul se dezumfla, sonda este extrasa si pacienta poate pleca in siguranta, fara a necesita spitalizare.

Care sunt avantajele histerosonografiei?

Pacienta participa in mod real, vazand ecografic intregul proces, si astfel intelegand mai usor si mai clar ce se intampla.
Daca in timpul manevrei apare durere, doctorul se poate opri; procedura nu trebuie executata fortat si rapid, intr-un anumit timp. Daca este cazul, se administreaza antialgice in timpul executiei pentru confortul pacientei.
Textura materialelor utilizate este moale astfel incat folosirea sondei Foley si umflarea balonasului provoaca doar un minim disconfort.
Solutia folosita fiind salina poate fi utilizata si in caz de alergii la substanta iodata folosita in histerosalpingografie.
Din punctul de vedere al medicului ginecolog, specializat in infertilitate, detaliile pe care le poate obtine prin aceasta investigatie sunt mai fine: se pot vizualiza structuri anatomice care prin histerosalpingografie nu pot fi localizate. De asemenea, are loc integrarea imaginii solutiei saline in structura anatomica genitala, cu vizualizarea pasajului acesteia in timp real.
Confirm unor studii, 37% din femeile care au efectuat aceasta investigatie, au ramas gravide in mod natural, in decursul unui an dupa realizarea histerosonografiei.

safe_image (7)

Care sunt contraindicatiile histerosonografia?

Pacienta nu trebuie sa fie gravida, motiv pentru care histerosonografia se practica in primele doua saptamani ale ciclului menstrual, mai exact, din ziua 8 pana in ziua 13. Pacienta nu trebuie sa fie diagnosticata, in momentul interventiei, cu boala inflamatorie pelvina; aceasta presupune ca analiza culturilor din col trebuie sa fie negativa si nu mai veche de 3 luni.
Care sunt efectele secundare?
Pot apare dureri pasagere, sangerare post manevra si reactii vaso-vagale, care se manifesta prin ameteli, greata, varsaturi, senzatie de caldura si transpiratii reci. Toate aceste manifestari sunt temporare.

La ce este utila histerosonografia?

1. Evaluarea aspectului cavitatii uterine: forma, simetrie, contur si continut
2. Diagnosticare uter unicorn, cavitate arcuata, subseptata, septata sau uter bicorn
3. Vizualizarea polipilor cu identificarea bazei de implantare, a mioamelor intracavitare sau submucoase cu gradul lor de amprentare a cavitatii
4. Identificarea zonelor de sinechie uterina
5. Evaluarea coarnelor uterine si a jonctiunii utero-tubare cu partea interstitiala a trompei
6. Analizarea gradul de flexibilitate si destindere a cavitatii la introducerea substantei saline
Se constata pasajul solutiei la nivel utero-tubar, eliminandu-se astfel suspiciunea de obstructie tubara proximala; se vizualizeaza pasajul prin capatul terminal al trompei uterine, eliminandu-se astfel suspiciunea de obstructie tubara distala
7. Se identifica un eventual hidrosalpinx, cu sau fara supapa.

In concluzie, histerosonografia este o procedura minim invaziva, care se efectueaza fara spitalizare; este mai putin traumatizanta pentru pacienta si extrem de utila in cursul investigatiilor pe care o femeie le parcurge pentru a obtine o sarcina.

Este recomandata tuturor femeilor care au deja un an de incercari nereusite de a obtine o sarcina, facand parte din pachetul de investigatii pentru infertilitatea cuplului.